Tehnica SF prin care hackerii pot controla prin wireless telefoane și nu numai

Dă şi tu share articolului

INdiferent că folosești un gadget de la Apple, Samsung, HTC, Huawei etc toate au în comun o vulnerabilitate descoperită acum. Specialiști în securitate cibernetică au reușit să le controleze, de la distanță, cu ajutorul unui laser.

Samsung, APple, Google au asistenți digitali, Bixby, Siriiar aceștia preiau comenzile de la tine și execută diverse instrucțiuni. Deci, dacă cineva ar putea controla asistenții? Asta au încercat și au reușit specialiști în securitate cibernetică mai precis o echipa japonezo-americana folosind un laser pentru asta.

Cercetătorii au pornit de la o idee – casa inteligentă. Așadar, dacă ai gadgeturi și senzori în această poți controla lejer printr-o aplicație cu asistent digital.

Cu ajutorul unui laser proiectat să reproducă vibrațiile pe care sunetul, în mod natural, le-ar genera. Astfel, au reușit să păcălească asistentii Google Assistant, Siri, Bixby şi Amazon Alexa să preia comenzi. Chiar de la o distață considerabilă. Astfel spus, când unda laser atinge microfonul microfonul preia undele și le interpretează drept comenzi vocale puând fi controlate aceste telefoane de la distanță.

Chiar și în cazul unui garaj s -a reușit. Aceștia au deschis ușa unui garaj proiectând fasciulul laser prin geam către boxă. Acesta a reprodus comanda comanda: „OK Google, deschide ușa garajului”.
Cerceătotii au reușit sărecreeze experimentul și pe un Iphone XR, Google Pixel 2 și Galaxy S9 precum și pe un Ipad de generație a șasea.

Avantajulca să spunem așa este că telefoanele au microfoane mai mici. Astfel, distanța trebuie să fie mai mică, între cinci până la 20 de metri.

Problema nu ține doar de software de asistenți cât și de partea hwrdware la icrofoane. aserul poate face diafragma să vibreze și acea vibrație să fie interpretată drept o comandă vocală. În urma experimentului, Tesla, Ford, Amazon, Apple și Google au fost informate de problemă.

Dă şi tu share articolului

Te-ar mai putea interesa

Leave a Comment