Maşina autohtonă românească Dacia, un autoturism de succes în vestul Europei

Dă şi tu share articolului

Maşina autohtonă românească Dacia, un autoturism de succes în vestul Europei

Dacă stăm să ne amintim faptul că în trecut Dacia nu era apreciată deloc de către străini în prezent după noul model Logan II situaţia să cu totul altfel. Dacia devine din ce în ce mai populară în vestul Europei din 2 motive: cost redus de achiziţie pentru o maşină nouă, şi costuri reduse de întreţinere, unde mai pui şi că design-ul este demn de o maşină germană. Iar lumea asta şi doreşte, o maşină cât mai atrăgătoare, cât mai fiabilă şi cu un consum decent. Producătorul de mioveni a gândit această maşină pentru a corespunde nevoilor oamenilor vestici.

Dacia în Germania
În Germania, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au crescut cu circa 26,2% în primele opt luni ale 2017, 43,471 de autoturisme. Piaţa a avansat cu 2,9% la 2,32 milioane de autoturisme potrivit autorităţii germane pentru transporturi auto KBA.
Câteva statistici ale Dacia privind vânzările şi cota de piaţă
Dacia a înregistrat o cotă de piaţă  pe segmentul ianuarie-august de 1,9% în Germania.
În luna august înmatriculările maşinilor Dacia au crescut cu circa 31% de procente 6.437 de unităţi conferind o cotă de piaţă de 2,5%..
La nivlle general în Germania în luna august s+a consemnat o creştere de 3,5% de autoturisme + 253.679.
Volkswagen  + Maşina poporului cum mai este numită în Germania contrar aşteptărilor a înregistrat o scădere în primele opt luni de 5,8% la 425.875 (cotă de
18,3%). În luna august, VW a înregistrat o scădere de 10,9% a
înmatriculărilor, la  43.531 autoturisme (cotă de 17,2%)
Şi înmatriculările mărcii super premium Porsche au crescut în intervalul ianuarie-august dar această creştere este infimă doar 0,8%, iar Seat (marcă aparţinând grupului Volkswagen a înregistrat o creştere de 11,4% faţă de Audi care a scăyut la 2,3%.
Pinr urmare înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,3% la 49.124 de unităţi pe piaţa care a avansat cu 4,5% la mai bine de 3,35 milioane de autoturisme. Cota de piaţă a producătorului argeşrean în anul trecut a fost de 1,5% pe piaţa germană.
Dacia în Franţa
În Franţa, înmatriculările de autoturisme noi Dacia au crescut cu 5% în primele opt luni ale anului curent, la 80,388 de autoturisme, asta corespunde unei cote de piaţă de 5.78%, în timp ce piaţa a avansat la 4,2% la 1,39 milioane de unităţi. Aceste date sunt publicate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobilă.
În luna august, înmatriculările de autovehicule Dacia din Franţa au crescut urcând cu 21,8% la 7,792 de unităţi cu o cotă de piaţă de 7,25%.
Anul trecut înmatriculările de autoturisme Dacia noi din Franţa au avansat cu 13,4% la un număr de 110.529 de unităţi şi o cotă de piaţă de 5,48% în timp ce piaţa a crescut semnificativ cu 5,1% la 2,015 de milioane de unităţi.

La nivel mondial Dacia a reuşit să câştige câţi mai mulţi clienţi începând cu anul 2012. Pinr urmare dacă ne raportăm la anul trecut vânyările totale ale grupului Dacia au crescut cu 6% în 2016 la 550,939 de autoturisme faţă de 548,219. Dacia a consfinţit o creştere de 6,1% a vânzărilor de autoturisme.

Cum se va prefigura viitorul mărcii Dacia?
Este de aşteptat ca noul model Dacia Duster să facă furori pe piaţa occidentală din prisma faptului că are o înfăţişare mult mai frumoasă faţă de versiunile anterioare, echipamente bune şi foarte multe opţionale unde mai pui şi că dispuen de cutie cu dublu ambreiaj EDC. Preţul pe acest segment va fi imbatabil.

Dă şi tu share articolului

Te-ar mai putea interesa

Leave a Comment