Cum sa consumi mai puţin carburant? Sfaturi

Dă şi tu share articolului

Cum să consumi mai puţin carburant?

Fiecare dintre noi ne dorim să avem un consum cât mai mic pentru maşina noastră fie că avem o maşină low cost sau dintr-un segment csuperior sau chiar premium această problemă legată de consum ne intersează pe majoritatea. Vom vedea împreună ce trebuei să facem ca să consum cât mai puţin carburant.

De la început trebuie precizat faptul că consumul ridicat de combustibil îşi are rădăcinile în stilul de condus al şoferului în mare parte dar bineîneţles şi de consumatori şi alte lucruri.
Este important să avem în vedere următoarele lucruri.
Oridecâte ori este nevoie folosiţi ultima treaptă de viteză cchiar în localtiate. Odată ce ajungi la o anumită viteză turaţiile motorului vor creşte şi tu vei fi nevoit să îi dai o treaptă superioară atunci motorul nu va fi supraturat iar turaţiile acestuia vor scădea. Deci, ce trebuie să reţinem. Folosind şi treapta a 5-a de viteză atunci când ajungem la viteza maxima admisă în calitate dar şi în afara acestora pe drumurile naţionale, autostrăzi este bine să folosim ultimele trepte în funcţie de autovechiulul pe care îl aveţi treatpa 5-a, a 6-a.

Evitaţi demarările în trombă şi frânările bruşte dacă vrei să ai un consum foarte bun, nu demara rapid pentru că vei consuma carburant în plus. Orice apăsare de acceleraţie sau frânare va creşte consumul de combustibil. Este cât se poate de important să reţinem că unde avem posibilitatea motorul poate fi şi oprit la un semafor care durează foarte mult sau la trecerea la nivel cu calea ferată. Asta o spune şi codul rutier, este o întrebare ce se regăseşte în chestionare pentru examenul teoretic auto.

Dacă pneurile sunt uzate schimbaţile între ele şi aveţi grijă, fiţi cu băgare de seamă şi verificaţi când pneurile sunt reci presiunea din acestea dar şi uzura acestora printr-o examinare vizuală. În caz că detectaţi anumite probleme atunci e bine să achiziţionaţi alte anvelope de bună calitate pentru a reduce consumul.
Există pe piaţă anvelope şi la Michelin, şi la Pirelli, Continental etc. care sunt energy saver. Folosiţi-le cu încredere, acestea îţi vor aduce o reducere a combustibilului. Din câte am văzut pe internet, preţul pentru o astfel de anvelopă este cam de 200, 250 de lei dar veţi ieşi în câştig atât din punct de vedere al aderenţei cât şi al reducerii consumului. Aşadar dacă vrei consumuri bune merită să le cumperi şi să le pui pe maşină, nu vei regreta.
Folosirea instalaţiei de climatizare din dotare ar trebui folosit doar în situaţiile absolut necesare pentru a avea un consum mai bun. Orice consumator aduce o scădere de combustibil atunci când este activat fie că vorbim de diferite led-uri, sau instalaţie de sonorizare.
Maşinile actuale modelele noi marea majoritate dispune de sistemul Start&Stop, şi asta e bine asta se reflectă într-un consum mai mic dar şi o putere mai estompată a acestuia. Puterea este direct proporţională cu creşterea de combustibil. Practic atunci când activezi sistemul Start&Stop îi mai taie din elan iar acceleraţia este mai temperată.
Iarna spre exemplu când este zăpadă sau carosabil alunecos atunci când coborâţi o pantă sau conduci efectiv şi frânaţi, este bine să folosiţi frâna de motor. Luaţi piciorul de pe acceleraţie şi o să  vedeţi cum maşina îşi reduce viteza şi retrogradaţi din treapta în care sunteţi până la 1 asta va ajuta motorul în a nu-l uza şi veţi avea un consum 0, iar un alt câştig care îl veţi avea îl reprezintă discurile de frână care vor fi mult mai protejate ne fiind aşa uzate ca atunci când nu folosiţi frâna de motor.
Sper ca aceste sfaturi să vă ajute şi să scoateţi consumuri cât mai bune cu maşinile voastre.

Dă şi tu share articolului

Te-ar mai putea interesa

Leave a Comment