Câte puncte de penalizare am?

Dă şi tu share articolului

Câte puncte de penalizare am?

În România există un cadru legal cu privire la solicitarea punctelor de penalizare. Astfel fiecare șofer paote afla câte puncte de penalizare are. Vorbim mai exact despre o Ordonanta de Urgenta emisa in 2002 de Guvernul PSD condus de Adrian Nastase la acea vreme, in care se prevede, printre altele:

Citez ,,În conformitate cu prevederile art. 208 din R.A.O.U.G. 195/2002 Republicată titularul permisului de conducere, la cerere, are dreptul să obțină, personal, la sediul poliției rutiere din județul care îl are în evidență, informații cu privire la numărul de puncte ce i-au fost aplicate”.


Problema este că nu afli pe loc câte puncte de penalizare ai făcut la ghișeul poției rutiere din jud. unde ai domiciliul. Conform legii ci trebuei să aștepți până la o lună un răspuns în acest sens.

Poti sa verifici online cate puncte de penalizare ai acumulat in ultimul an?

Evidenta punctelor de penalizare este ținutăp de Politia Română prin intermediul unui sistem informatizat. Cel putin teoretic, pentru orice sofer ar trebui sa fie extrem de simplu sa afle el insusi situatia. O platformă onnline, posibilitatea de logare cu un ID unic ori CNP si atat!

Dar, din păcate nu există o platformă online prin care șoferii pot adăuga și în baza CNP-ului să vadă de pe orice dispozitiv câte puncte de penalizare a făcut.


Sper ca în viitorul apropiat să se dezvolte o platformă fie pe site-ul poției rutiere fie pe unul independent sub egida MAI.

Ciudat este că pe site-ul MAI www.drpciv.ro de exemplu, poti face interogari mult mai complicate, direct in online. poti verifica in ce stadiu este procesul de inmatriculare al masinii, poti verifica starea emiterii unui permis, sau a unui certificat de inmatriculare, poți verifica în timp real ce număr de înmatriculare personalizat este disponibil pentru a fi înmatriculat, ori poti sustine simularea unui examen auto. Deci este o situație paradoxala.

Aceste informații le poți afla la un click distanță dar numărul de puncte de penalizare nu.

Dați și voi un share și un like!

Dă şi tu share articolului

Te-ar mai putea interesa

Leave a Comment