Știu că subiectul acesta nu are legătură cu nișa blogului, dar foarte multă lume și copii și adulți vor să știe când începe școala dupa vacanta de paste dar anu numai. Ei bine, toata situația la generla a fost dată peste cap cu covid-ul,, și oamenii nu mai știu nici ei care mai e situatia cu învățământul.
“Când începe școala după Paște” este a doua cea mai populară căutare a românilor pe Google, în ultima săptămână, în legătură cu Paștele, conform unui comunicat de presă. “Anul acesta având o vacanță școlară foarte lungă în luna aprilie, căutările legate de Paște au vizat când va începe școala”, notează comunicatul Google.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat în ședința de joi, 28 aprilie 2021, Hotărârea numărul 25, prin care s-a decis în ce condiții se revine fizic la școală după Paște.
Toți copiii de la grădiniță și elevii din clasele pregătitoare, I, a II-a, a III-a și a IV-a, a V-a, a VI-a și a VII-a, plus cei de la liceu, din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a sunt în vacanță până pe 4 mai 2021 și revin la școală pe 5 mai 2021, potrivit structurii anului școlar actual.
Elevii din ani terminali, care au revenit la școală pe data de 12 aprilie, intră în vacanța de Paște de mâine, 30 aprilie, urmând să revină la ore pe mai.
Referitor la structura anului scolar 2021-2022
I. Structura anului școlar 2021 – 2022
Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 vor începe luni, 13 septembrie 2021. Decizia este prevăzută în ordinul ministrului Educației nr. 3.243/5 februarie 2021, publicat în Monitorul Oficial pe data 16 februarie 2021.
Potrivit acestui document, anul școlar 2021 – 2022 începe la data de 1 septembrie 2021 și se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:
Așadar, semestrul I va avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.
Iar semestrul al II-lea va avea cu 7 mai mult un număr 20 săptămâni de cursuri. Aceste săptăâune sunt dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8 – 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.
Vacanțele elevilor
25 - 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
23 decembrie 2021 - 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;
15 aprilie 2022 - 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
11 iunie 2022 - până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.
Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.