Apple iPad 9.7 Review
Apple iPad 9.7 este fără îndoială cel mai nou ipad produs de compania americană Apple şi acesta reuşeşte să ne surpdină în mod plăcut.
Noua tabletă a fost lansată de către apple şi are o diagonală de 9,7 inci. Apple iPad 9.7 este upgrade al gamei din 2014. Faimoasa tabletă fiind mereu în topul preferinţelor clienţilor. Compania Apple a dominat constant piaţa tabletelor bucurându-se de un real succes.
După această pauză de 3 ani compania a anunţat în final lansarea unei noi tablete nmite iPad.
Apple iPad 2017 este un produs mai ieftin faţă de ce am fost obişnuiţi până acum. Iar spre deosebire de tabltele anteriaore sub marca APple iPad noul iPad 2017 este un produs ieftin. Da aţi auzit bine. Este cea mai ieftină tabletă produsă de Apple doar 330 de euro.
Tableta a fost lansată luna trecută în martie 2017.
Din punct de vedere estetic. Tableta arată la fel ca şi ce din generaţia precedentă cu o ică diferenţă grosimea acesteia este de 7,5 mm fiind astfel mai groasă decât iPad Air 2 sau Apple iPad Mini 4.
Din punct de vedere estetic. Tableta arată la fel ca şi ce din generaţia precedentă cu o ică diferenţă grosimea acesteia este de 7,5 mm fiind astfel mai groasă decât iPad Air 2 sau Apple iPad Mini 4.
Tableta se poate cumpăra în două verisuni de 32 GB – Apple iPad 9.7 32 GB şi în versiunea pe 64 GB
Dar ce aduce nou Apple iPad 9.7 2017?
Cea mai mare noutate şi o premieră în tot acest timp o reprezintă utilizarea procesorului Apple A9 ce se regăseşte deja pe smartphone-urile iPhone 6S, iPhone 6S plus şi iPhone SE. Prin urmare APple iPad 9.7 2017 rulează un procesor Apple A9 tractat la 1.84 Ghz Twister şi are două nuclee. Ce mă surprindă este faptul că Apple nu doreşte să construiască telefoane cât şi tablete pe procesoare ce au 4 sau mai multe nuclee aşa cum ne obişnuiesc producătorii asiatici. Însă de ce ai avea nevoie de mai mult dacă sistemul de oeprare iOS este foarte bine optimizat pe dispozitivele produse de Apple
Specificaţii
– Prcesor Apple A9 Dual Core 1.84 Ghz Twister
– Ecran touscreen de 9.7 inci capacitiv 16 mil de culori rezoluţie 1536 x 2048 pixeli (este rezistent la amprente şi zârieturi)
– Camera foto de 8 Mpx poate filma 1080p la 30 fps/sec iar camera frontală are 1.2 mpx şi este capabilă să filmeze 720p la 30 fps. Camera din spate are autofocus
– Memorie 2 GB RAM
– 32/64 GB (Poate fi achiziţionat în aceste două versiuni)
– Rulează un sistem de operare iOS 10.3, upgradabil la iOS 11.2
– Tabletei i se poate pune o cartelă Nanosim în slotul acesteia
– Bateria este de tipo Li-Ion de 8827 mAh baterie şi poate rezista până la 10 ore multimedia.
Concluzii
Apple iPad 9.7 2017 m-a surprins şi m-a făcut să rezonez mult mai mult cu gadgeturile Apple. Preţul imbatabil pentru o tabletă Apple precum şi modul în care tableta rulează sunt incontestabile. Tableta de faţă în mod clar doreşte să ofere o alternativă a iOS ceva mai ieftină la modelele tableltelor Android având un procesor nou rapid.
Pentru cei care au mai avut iPad-uri în trecut poate ei ar considera că nu este o evoluţie ci mai degrabă o stagnare a celor de la Apple, dar pentru concurenţi reprezintă o competiţie între aceştia.
I love Apple… si cu asta cred ca am spus tot. Am un iPad Air de vreo 3 ani si nu cred ca as putea sa trec la alta tableta. Viteza, performanta, siguranta etc… toate sub carcasa argintie.