Vouchere sociale de 250 lei: Când intră banii pe card pentru luna decembrie

Dă şi tu share articolului

De anul viitor, o serie de români vor putea primi tichete sociale de 250 de lei.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) propune adăugarea unor noi categorii de persoane pe lista beneficiarilor, conform unui proiect de OUG pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea unui sprijin material categoriilor de persoane aflate în risc de lipsuri materiale și/sau risc de sărăcie extremă, susținut parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri pentru distribuirea acestuia.

Cine beneficiază de vouchere sociale de 250 lei în 2023

Vouchere sociale de 250 lei vor ajunge, în 2023, la:
a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

b) persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Banii vor fi distribuiți la începutul lunii decembrie celor peste 2,4 milioane de români care au deja carduri și care au primit anterior un ajutor de 250 de lei pentru achiziționarea de alimente și mese calde.

Înainte de Crăciun, cei 2,4 milioane de beneficiari ai celei de-a patra transa pentru anul 2022 vor avea fondurile încărcate pe carduri, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Oamenii vor primi astfel bani pentru masa de Crăciun.

Dă şi tu share articolului

Te-ar mai putea interesa

Leave a Comment