Uniunea Europeană și cablurile de încărcare la telefoane: când vor fi toate la fel, obligatoriu

Dă şi tu share articolului

De mai mulți ani se vorbește despre introducerea unui cablu și a unei prize unice și universale pentru încărcarea telefoanelor mobile la nivel european.
Recent, ne-am apropiat tot mai mult de realizarea acestui obiectiv.

Cele 27 de țări ale UE sunt aproape de a implementa un standard comun de încărcare pentru telefoane, tablete, laptopuri și alte dispozitive mobile, după ani de discuții și negocieri, în special cu Apple.
Oficialii au decis ca standardul să fie USB Type-C. Deși toate particularitățile inițiativei par bătute în cuie având în vedere de cât timp discutăm pe subiect și câtă cerneală a curs, de fapt, mai avem un pic de așteptat.

Când devine obligatoriu standardul USB Type-C pentru toate gadgeturile

La 4 octombrie 2022, Parlamentul European a adoptat noi reglementări care prevăd că, până în 2024, toate telefoanele mobile, tabletele, căștile, aparatele foto și cititoarele de cărți electronice trebuie să fie încărcate prin USB Type-C.
Proiectul de lege mai trebuie să primească aprobarea, care este anticipată pe 24 octombrie, pentru a deveni lege și a intra în vigoare în întreaga UE.

În realitate, restricția se aplică, de asemenea, difuzoarelor Bluetooth, consolelor de jocuri portabile, căștilor over-ear și căștilor in-ear.
În prezent, producătorii pot vinde dispozitive fără USB Type-C, dar, începând cu toamna anului 2024, acest lucru nu va mai fi posibil.
Chiar dacă USB Type-C este standardul actual, în special pentru laptopurile high-end, cerința ca toate laptopurile vândute în UE să se poată încărca prin intermediul acestuia va intra în vigoare abia în toamna anului 2025, cu un an mai târziu.

Comisia Europeană și Parlamentul European mai trebuie să ajungă la un acord asupra detaliilor specifice până la sfârșitul acestei luni.

Dă şi tu share articolului

Te-ar mai putea interesa

Leave a Comment