A nerespectarea semnificaţiei indicatorului „Oprire”, instalat la trecerea la nivel cu o cale ferată;
B depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;
C depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.
Raspunsuri corecte A B C
DE ce?
Explicatie intrebare
A OUG – Articolul 102
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).
OUG – Articolul 108
(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
d) 6 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
- nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere; Trecere la nivel cu o cale ferată dubla, fără bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată;
;”
B OUG – Articolul 101
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c).
C OUG – Articolul 108
(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
c) 4 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
- depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;