Importanţa energiei eoliene. Avantaje/dezavantaje
Energiile alternative regenerabile câştigă teren din ce în ce mai mult în state dezvoltate. Acesta este un lucru bun. Dar trebuie să ţinem cont şi de faptul că există şi câteva dezavantaje flosirii energiei alternative.
Istoria moderna ne arată faptul că industria producerii de energie electrică alterantivă eoliană a inceput in anul 1979. Atunci patru companii din Danemarca au decis să producă mori de vânt eoliene. Însă la timpul acela centralele produse aveau o capacitate foarte mica de producere a energiei electrice.
Făcând un arc peste timp, în prezent terra suferă din ce în ce mai mult din cauza creşterii masive a poluării cauzate de arderea combustibililor fosili. Această problemă a intrat în vizorul multor state ale terrei şi reprezintă o preocupare majoră.
Din acest motiv a fost instituit şi protocolul de la Kyoto din Japonia în anul 1997 privind un plan de acţiune pentru reducerea emisiilor. Acest protocol prevedea reducerea gazelor cu efect de seră pentru statele industrializate cu 5.2% în periaoda 2008-2012.
Energia eoliană vine în sprijinul energiilor bazate pe conbustibili fosili şi a celei nucleare.
Energia eoliană vine în sprijinul energiilor bazate pe conbustibili fosili şi a celei nucleare.
Dar ce reprezintă faptul energia eoliană?
Definirea conceptului de energie eoliană
Sintetizând, energia eoliană reprezintă o sursă de energie regenerabilă produsă din puterea vântului.
Haideţi să vedem şic are sunt avantajele şi dezavantajele energiei eoliene.
În principiu se doreşte o reducere a dependenţei de aceşti combustibili fosili şi de ce nu, în viitor cnhiar eliminarea acestora.
De asemenea, resursele pe terra sunt epuizabile şi trebuie să ne obişnuit cu lucrul acesta căutând alte surse alterantive de energie.
Astăzi ne vom referi
strict la energia eoliană, vom vedea de ce este aşa de importantă, şi
care sunt principalele avantaje care le oferă aceasta.
strict la energia eoliană, vom vedea de ce este aşa de importantă, şi
care sunt principalele avantaje care le oferă aceasta.
Avantajele folosirii energiei eoliene
- Unul dintre marile avantaje ale acesteia îl reprezintă emisia zero de gaze toxice cu efect de seră
- Costuri reduse sunt un alt aspect de luat în seamă
- Făcân o paralelă cu deşeurile produse de centralele nucleare. Producerea de energie regenerabil cum este energia eoliană nu aduce nici un deşeu toxic pentru mediul înconjurător.
- Costuri mici de scoatere din funcţiune. Costurile sunt mici fiind o chestiune normală comparativ cu centralele nucleare. Acolo pot ajunge să se dubleze.
Dezavantajele
-
- Bineînţeles că energia eoliană are şi câteva dezavantaje. Niciodată nu va putea concura cu o hidrocentrală sau o centrală nucleară. Variaţia vitezei vântului este una dintre marile probleme.
- De asemeena, putem menţiona faptul că aceste ferme de energie eoliene nu pot fi amplasate oriunde în orice regiune etc. Pe terra sunt puţine locuri care pot oferi un vânt constant suficient pentru producerea de electricitate
-
- În trecut, atunci când au apărut primele parcuri de energii eoliene, un mare dezavantaj al producţiei de energie eoliană
l-a reprezentat preţul gigant de producere a electricităţii şi fiabilitatea redusă a turbinelor eoliene. Partea bună este că în ultimii ani, preţul de producţie
pe unitate de energie electrică a scăzut extrem de mult, ajungând, prin
îmbunătăţirea parametrilor tehnici ai turbinelor.
- În trecut, atunci când au apărut primele parcuri de energii eoliene, un mare dezavantaj al producţiei de energie eoliană
-
- Un alt dezavantaj îl reprezintă ,,poluarea sonoră”. Turbinele eoliene transformă mişcarea cinetică a palelor în energie menică generând zgomot. Din acest motiv turbinele par a fi zgomotosae. Dar sperăm că odată cu evoluţia tehnologică va exista un upgrade al acestora şi vor fi din ce în ce mai silenţioase. Turbinele eoliene au o apariţie modernă, atractivă, cu toate că în trecut foarte mulţi afirmau faptul că design-ul acestora arată ciudat.
- Un alt lucru demn de luat în seamă îl reprezintă faptul că aceste parcuri eoliene necesită un teren destul de mare. Există foarte multe speculaţii conform cărora morile de vânt eoliene distrug ecosistemul, omorând păsări culminând până la distrugerea anumitei specii de păsări. E adevărat, au fost găsite păsări moarte care au fost lovite de către elicele morilor de vânt eoliene.
Folosirea sursei regenerabile de energie reperă mediul care a fost degradat peste 200 de ani odată cu perioada industrializării în lume. Nu e de mirare că stratul de ozon s-a subţiat smenificativ, iar radiaţiile solare sunt din ce în ce mai puternice atingân un prag alarmant în orice perioadă a anului. Acestea sunt rezultatele evident a poluării.
În momentul acesta, energia eoliană are o pondere mare în rândul producerii de energie alterntivă. Aceasta reprezintă principala sursă de
energie alternativă din întreaga lume, comparativ cu energia obţinută din combustibili fosili dovedindu-se a fi o soluţie eficientă pentru problema energetică globală. Energia solară fiind abia pe plan secundar când vorbim de surse de energie alternative regenerabile
Un lucru important de ştiut este acela că Olanda începând cu 1 ianuarie 2017 este prima țară la nivel mondial care foloseşte energia eoliană produsă de parcurile eoliene. Toate terenurile acesteia fiind alimentate cu energia eoliană.
Chiar dacă guverne din Europa au acordat subvenţii pentru a elimina poluarea din producţia de energie, la nivel european energia verde prin implementarea proiectelor privind energia alternative precum cea eoliană, solară nu a dat roadele mult aşteptate, situându-se sub media satisfăcătoare, cel puţin aşa arată un raport publicat la Forumul Economic Internaţional.
Şi sigur că aceste proiecte energetice nu au dat rezultatlee mult aşteptate irosindu-se de-a lungul vremii peste 100 de miliarde de dolari. Dar asta este un alt subiect de dezbătut pe larg.

În final, eu consdier că ar trebui să ne proeocupe din ce în ce mai mult acest subiect. Până la urmă este vorba de sănătatea noastră chiar dacă nu ne vine a crede, realitatea este aceasta. Nu uitaţi cum păstraţi mediul aşa îl veţi avea!
Voi ce credeţi?
Dacă v-a plăcut daţi şi voi un share şi un like acestui articol!
Parca se fac bani faini pe certificate energetice pe energie alternativa, in orice caz s afaceri de viitor!
https://berbececristian.wordpress.com/
Ar trebui să ţinem cont de faptul că s-au epuizat mii de miliarde de dolar în lume pe proiecte enregetice şi nu s-a făcut mre lucru. Investiţii fabuloase dar rezultatele modeste. E cu două tăişuri şi energia asta eoliana. Oricum problema statelor a fost următoarea. Ei nu au avut un plan fiabil de cooperare, coordonare privind folosirea energiei regenerabile.
Este o idee super! Sa speram doar ca se va dezvolta din ce in ce mai mult si la noi in tara..
Eu m-am bucurat foarte mult cand am auzit despre parcurile energetice cu panouri solare de la noi din tara si sa speram ca se vor dezvolta si cele cu turbine eoliene, unde se poate.
ce imi place articolul tau! imi aduce aminte de facultate – eu am terminat ingineria mediului. sustin energia regenerabila, mai ales in zona de sud-est a tarii are mare potential. e adevarat, viteza vantului nu e constanta, dar se poate stoca o cantitate buna din ceea ce se produce in perioadele favorabile.
M-as bucura tare mult ca in viitorul apropiat sa foloseasca si Romania din ce in ce mai mult energia produsa de Eoliene 😀 Dar cum ai spus si tu…conteaza zonele in care pot fi amplasate 🙂 Incetul cu incetul o sa incepem sa ne dezvoltam si noi! Foarte bun articolul! Felicitari! :*
ar fi bine sa dezvolte pe viitor,am inteles ca produc mai mult decat cernavoda
Visez la ziua cand o sa putem functiona folosind resurse regenerabile!
Vs mai trece mult timp de acum încolo până vor adopta toate statele aceată sursă de energie alternativă.
Sa stii ca ma gandeam chiar astazi la faptul ca daca nu ar mai fi energie…daca n-am avea lumina, caldura si tot confortul cu care ne-am obisnuit si fara de care nu putem trai…ce am face oare?
Eu am un deal langa casa. Chiar ma gandeam la o eoliana!
Este o buna alternativa si sa speram ca se va dezvolta si la noi mai mult.
Pacat ca nu pot functiona peste tot mereu, ar trebui sa nu mai poluam mediul inconjurator si sa se investeasca mai mult in energie.