In acest articol vom vedea care este sanctiunea pentru blocarea intersectiilor
Cum se penalizează pătrunderea într-o intersecţie dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulaţiei în intersecţie?
A cu amendă contravenţională şi aplicarea punctelor de penalizare;
B cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile;
C cu amendă contravenţională.
Este interzisă pătrunderea într-o intersecție, dacă prin aceasta se produce blocarea circulației în interiorul intersecției. Blacarea în acest mod a unei intersecții dirijată prin semafoare, constituie contravenție și se sancționaeză cu amendă prevazută în clasa a parta de sancțiuni și cu aplicarea a 6 puncte de penalizare.
Răspunsul corect este: A
OUG – Articolul 102
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).
OUG – Articolul 108
(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
d) 6 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
- pătrunderea într-o intersecţie dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulaţiei în interiorul intersecţiei.