Sunt smartphone-urile pe cale de dispariție?

Dă şi tu share articolului

Sunt smartphone-urile pe cale de dispariție?

Dacă până acum am fost martorii unei evoluții tehnologice destul de lente, pornind de la computere mari cât o cameră apoi la computere ceva mai mici și în ultimul rând la telefoanele smartphone trebuie să reflectăm și la viitor pentru a vedea dacă această afirmație se va adeveri.

 Este adevărat că smartphone-urile sunt amenințate cu dispariția de noile device-uri și tehnologii ce își vor spunea cuvântul și vor marca lumea IT în următorii 20 de ani. Vom vedea în cele ce urmează dacă această afirmație este adevărată sau falsă.

  Funcțiile de bază ale acestor smartphone-uri constau în conectarea
cu tehnologiile din jurul nostru, dar cu toate acestea îl reprezintă și
motivul pentru care smartphnone-urile ar putea deveni istorie în
viitorul apropiat.
 Cert este că realitatea virtuală, device-urile cu inteligență artificială vor facilita extem de mult inteconectarea creierului uman cu computerele.
Este posibil ca aceste telefoane inteligente care au revoluțioant lumea tehnologiei în ultimii 10 ani să dispară exact ca pagerele sau faxurile într-un viitor ce va fi dominat de interconectarea oamenilor cu dispozitivele din jurul lor.
După cum afirma și  Business Insider. cu toate că să aceste telefoane smartphone au fost gândite s să  ofere o variantă miniaturizată a clasicelor computerele să fie niște computere de buzunar.
Să vedem dacă telefoanele inteligente (smartphone-urile) nu vor dispărea dintr-o dată,probabil va exista o perioadă de tranzițiie.
Telefoanele cu siguranță dacă vor suferi transformări importante acestea ar putea fi controalte direct prin simțuri și nu prin folosirea mâinilor. Este adevărat că ultimele modele lansate de compania Samsung și Apple sunt mult mai ușor de controlat prin voce. Asistenții virtuali au fost îmbunitățiți semnificativ. Dar chiar și așa bug-uri vor tot exista. Este foarte dificil să dezvolți și să îmbunitățești o aplicație precm un asistent vocal fără să nu aibă nici un bug. Dacă totuși va fi posibil asta, va mai trece foarte mlt timp.
 
Una dintre principalele tehnologii ce ar putea schimba interacționea cu gadget-urile dar și cu mediul înconjurător o rerpezintă realtiatea virtuală. Companii ca Amazon și Ebay pun mare accent pe această tehnologie pentru a oferi clienților o experiență cât mai plăcută și mai realistă de cumpărare.
Cu sigurnață aceaStă simbioză om-computer va fi atinsă în viitor, dar va mai dura. Neuralink este un proiect al lui Eln Musk – cereierul uman se paote conecta la un computer pentru a face schimb de informații cu acesta. Este adevărat sună ca o chestiu fantasmagorică dar ar trebui să ne învățăm din ce în ce mai mult cu lucrurile acestea.
Câteva cuvinte și despre realitatea augomentată
Ce este aceasta?
Realitatea augmentată sau în eng (Augmented reality sau AR) reprezintă un proces prin care suprapunerea unei realități virtuală este posibilă peste lumea reală.
Ei bine, aceasta va înlocui telefoanele smartphone cu cu telvizoarele. Compania Google deține un astfel de proiect (Magic Leap) pe care îl dezvoltă în secret. Dar nu numai Google are un astfel de proiect, companii imense precum Facebook, Microsoft sau Apple fac eforturi în aceeași direcție pentru a aduce realitatea augmentată cât mai aproape de oameni.
Eu personal nu cred asta din muilte motive, tehnologia facilitează
viața noastră iar smrtphone-urile devin din ce în ce mai interactive ce
te ajută să realizezi o grămadă de lcururi care înainte țineau de
domeniul SF, dar acum au devenit o pură realitate.

Concluzii
În prezent ar trebui să ne bucurăm de această lume magnifică a gadget-urilor și de toate funcțiile care sunt existente la momentul actual pe acestea, cu toate că multe studii afirmă faptul că acestea vor dispărea în viitor.
Masivii precum Google, Microsoft, Facebook cheltuie mii de miliarde de dolari în fiecare an pentru dezvoltarea acestor tehnologii de senzație.
Să nu uităm faptul că noi oamenii deținem încă controlul, s-ar putea ca tehnologia să fie împotriva noastră și să reprezinte o reală amenințare și cu siguranță fuziunea dintre om și computer sperie pe cât mai mulți dintre noi lucru demn de înțeles.

Dă şi tu share articolului

Te-ar mai putea interesa

10 Thoughts to “Sunt smartphone-urile pe cale de dispariție?”

  1. Nu cred, probabil peste foarte multi ani… sute, iar in Romania mii :)), cred isa ca aceste gadgeturi vor fi in stare de mult mai mult…

  2. Da, dar vezi tu ca aceste lcururi se vor sfarsit exact cum a fost si cin cazul pagerelor, bine acolo vorbim de aparate ce nu puteau tine pasul cu evolutia tehnologia fiind invechite si nu avea rost o dezvcoltare in acasta directie intrucat telefoanele mobile erau deja intr-o continua crestere.

  3. Într-adevar, este uimitor cum a evoluat tehnologia în ultimii ani. Cu siguranță, smartphone-urile vor ajunge cândva ceva inferior altei tehnologii, dar asta se va întâmpla intr-un viitor îndepărtat, foarte îndepărtat.

  4. Ada

    Nu neg că-i posibil, dar nu știu dacă într-un timp atât de scurt. Telefoane îndeplinesc acum multe funcții, fac și fotografii, poți și să chat-uiești, să stau și pe rețelele de socializare. Dar am văzut că ai putea avea un ecran tactil pe piele, pe care să-l utilizezi pentru chat și altele. O cască având o cameră audio video mini, care să te ajute să vorbești, să faci poze și să înregistrezi. Ceasul inteligent mi se pare foarte funcțional zilele acestea. Cine știe ce ne aduce ziua de mâine 🙂

  5. Si la ce am putea ajunge?!
    In cel mai rau caz, revenim la vechile telefoane. Cele tip caramida 😛

  6. Smartphonuri pe cale de dispariție nu cred că vor fi, ci doar se vor înlocui cu ceva mai bun, mai performant, mai adaptat nevoilor umane. Tehnologia este despre evoluție și asta trebuie să se vadă.

  7. Am vazut si eu un reportaj la Romania te iubesc despre acest subiect si chiar ma gandeam daca s-ar putea intampla asta si de cat timp ar fi nevoie sa treaca pana am ajunge sa renuntam la smartphone-uri si gadget-uri. Nu stiu daca vom apuca sa traim si experimentam asta, insa un lucru e cert: tehnologia este intr-o continua dezvoltare, in viteza. Si cand te uiti la anii din urma si vezi cat de repede am avansat si cum s-au schimbat lucrurile de la an la an, incepi sa iti pui niste semne de intrebare.

  8. A evoluat foarte mult tehnologia, lucru foarte bun, dar parca a ajuns prea mult sa ne conduca vietile,am devenit prea dependenti.

  9. La cat de mult a evoluat tehnologia, nimic nu ma mai mira, cine stie ce mai inventeaza oamenii astia.

  10. Sper ca nu, sper sa ne pastram autonom macar creierul ca organ:)) eu folosesc mult gadgeturile si le gasesc multe beneficii, dar nu cred ca vom ajunge foarte repede la o interconectare cu ele. alta decat degetul.:)

Leave a Comment